Tradiții de Crăciun
Atmosfera Sărbătorilor de iarnă este prefațată de o perioadă de patru săptămâni înaintea Crăciunului, cunoscută sub numele de Advent. Sunt zile de bucurie și împlinire spirituală în așteptarea nașterii Domnului.
O tradiție de dată relativ recentă (secolul XIX) s-a generalizat în spațiul etnic german – confecționarea Cununii de Advent. A apărut în sec.XIX la Hamburg în următorul context: acolo trăiau mulți copii orfani, care cerșeau și dormeau pe străzi. Unii deveneau mici delincvenţi şi ajungeau în închisoare. Un tânăr pastor evanghelic Johann Heinrich Wichern (1808-1881) a cumpărat o casă mare în Hamburg, a restructurat-o şi a început să adune copiii de pe stradă, să le dea un acoperiş şi ceva de mâncare. Anul 1838 poate fi considerat anul întemeierii casei numite „Rauhe Haus”. El i-a învăţat pe acei copii o meserie, unii devenind cizmari, alţii pictori, grădinari, croitori, astfel încetând a mai cerşi și învăţând să-şi câştige singuri pâinea.
În fiecare an, în timpul Adventului, tânărul pastor Wichern organiza un moment de rugăciune. În Adventul anului 1838, vrând să facă mai frumos acest timp pentru oaspeţii săi, s-a gândit ca fiecare copil să aprindă câte o lumânare colorată, începând cu 1 decembrie, în timpul momentelor de rugăciune. Din 1840, anual avea loc o scurtă ceremonie religioasă: pastorul şi copiii se adunau în dormitor, Wichern povestea despre Advent şi Crăciun şi se cântau multe cântece – Advent, Advent,/ ein Lichtlein brennt./ Erst ein, dann zwei, / dann drei, dann vier,/ dann steht das Christkind vor der Tür. Deoarece în fiecare zi se aprindea câte o lumânare, acel moment s-a numit Kerzenandacht (celebrarea lumânărilor). Un prieten de al pastorului a pregătit un cerc de lemn pe care s-au aşezat lumânările, aşa încât să pară o mare „coroană de lumină”- Lichterkranz. Se ajungea la Crăciun cu toate cele 24 de lumânări aprinse. Deoarece le plăcea foarte mult, începând cu 1851 chiar copiii au început să ornamenteze coroana cu ramuri de brad, ca semn al vieţii. Multe persoane au găsit coroana de Advent atât de frumoasă, încât au vrut să aibă chiar în casa lor ceea ce se numea Coroana de lumină. În felul acesta uzanţa aceasta a ieşit din acel ambient şi s-a răspândit mai ales în familii. Dar cine avea în casă un loc atât de mare ca să atârne o coroană de Advent pe care să stea 24 de lumânări? Astfel s-a micşorat numărul lumânărilor ajungându-se doar la patru, după cele patru duminici ale Adventului: trei de culoare violet şi una de culoare roşie. Alături de cununa de Advent trebuie menționat și calendarul de Advent cu varianta cea mai apreciată de copii – dulăpiorul cu sertărașe în care puneau dulciuri. La 4 decembrie se celebra Sfânta Barbara, când se tăia o ramură de cireș și se așeza într-o vază în casă. De obicei, înflorește de Crăciun și este simbolul norocului pentru anul viitor și parfum de primăvară în sezonul hibernal friguros.
Sfântul Nicolae (Heiliger Nikolaus) celebrat pe 6 decembrie este un personaj foarte iubit de către copii cărora le aduce daruri dacă au fost cuminți sau o vărguță celor neascultători. Această sărbătoare dădea și startul pregătirilor de Crăciun atât pe partea culinară (tăierea porcului și facerea cârnaților, prepararea de turtă dulce/ Lebkuchen și fursecuri) cât și pe cea festivă presupunând ornarea bradului cu lumânări și o stea pe vârf, dar și pregătirea de către copii a unui spectacol de Crăciun, sub îndrumarea preotului sau a învățătorului.
Ajunul Crăciunului era întâmpinat cu douăsprezece feluri de bucate de post, din care nu lipseau borșul cu urechiușe sau sfecla cu hrean. Întreaga comunitate se aduna la biserică pentru slujba de Crăciun, apoi fiecare familie mergea acasă pentru a primi colindătorii. După slujba religioasă era pusă în scenă povestea nașterii lui Isus (Krippenspiel), adeseori în simbioză cu Vesperele, făcându-și apariția și Moș Crăciun (Kriss Kringle) pentru a împărți daruri copiilor. Casa Germană, ornată și aceasta cu brad, era locul desfășurării balului de Crăciun și a petrecerii de Revelion (Sylversterabend).